1 _ Cu ce incepem

_______________________________________
Cresterea Iepurilor de Casa in Romania
_______________________________________
Cresterea profesionala in cadru privat a iepurilor de casa este o ocupatie relativ noua in Romania. Cresterea iepurilor de casa aduce pe piata libera de astazi o carne dietetica de calitate superioara, piei, lana si alte produse.
_______________________________________
CUNICULTURA - Informatii Introductive
_______________________________________

• Aceasta profesie este foarte bine dezvoltata in Europa, unde se realizeaza, de altfel, 85% din productia mondiala.
• Cei mai mari producatori de carne de iepure la ora actuala sunt in Rusia, Ucraina, Franta si Spania.
• Iepurii sunt mici fabrici de carne si blanita ce folosesc furajele existente in orice gospodarie.
• Carnea de iepure este usoara, savuroasa si deosebita de celelalte feluri de carne pe care le consumam in mod curent.
• Este asemanatoare din punct de vedere organoleptic cu cea de pasare,
• Prezinta marele avantaj ca este saraca in grasimi si este aproape lipsita de colesterol,
• Este recomandata persoanelor care tin dieta si celor care sufera de diverse boli, cum ar fi cele de inima.
• La ora actuala, cei mai mari consumatori de carne de iepure din Europa sunt italienii si francezii.
• Avantajul cresterii iepurilor il reprezinta si inmultirea rapida, gestatia durand doar 30-31 de zile.
• Iepurii pot fi crescuti cel mai bine in incaperi cu mai multe niveluri, 3 si chiar 4 etaje.

Dupa parerea unor crescatori cu experinta, cunicultura are sansa sa devina o ocupatie deosebit de profitabila in tara noastra, deoarece carnea de iepure este ferita momentan de bolile care afecteaza celelalte animale a caror carne este consumata in mod curent (boala "vacii nebune", pesta porcina, gripa aviara etc).
Practic, cresterea iepurilor de carne este o afacere deosebit de profitabila, deoarece aceste animale se inmultesc repede, nu sunt pretentioase si pot fi valorificate în cicluri de cate trei luni. Concurenta in acest domeniu este foarte mica in Romania

_______________________________________
STABILIREA CAPACITÂŢII CRESCĂTORIEI
_______________________________________

Fixarea numarului de animale ce pot fi crescute se face in primul rand după posibilitatile de furajare, tinandu-se seama ca este mult mai economic sa se crească mai puţini iepuri, dar hraniti rational, decat iepuri multi si insuficient hraniti. Pentru iepurii care depasesc o greutate medie de 3-4 kg, cum este cazul cu iepurii din rasa Uriaş Belgian, cantitatile de nutreturi concentrate se maresc de fiecare kg greutate vie cu 20—25 g, cele de fan cu 80—100 g, iar ratia de nutret verde sau radacinoase cu 200—250 g.

La fixarea capacităţii crescatoriei se tine seama inca si de timpul liber al celor care ingrijesc de iepuri stiut fiind ca in crescatoriile mari un ingrijitor are repartizate la rasele pentru blană sau carne minimum 80 iepuroaice de prasila impreuna cu masculii respectivi (un mascul la 8—10 femele) şi cu produşii lor, sau la rasa Angora minimurn 35 iepuroaice cu masculii si produsii respectivi.

Desigur ca posibilitatile de amenajare a adaposturilor trebuiesc luate in considerare astfel incat, tinand seama si de celelalte observatii precum si de faptul ca incepatorii nu au prea multe cunostinte, este recomandabil sa se inceapa cu un numar redus de iepuri, urmand ca abia mai tarziu crescatoria sa fie mărita treptat, pana la dezvoltarea dorită. Pentru "scolari" şi "pionieri" este recomandabil sa se ajunga la un număr de 8—10 femele si 2 masculi.

____________________________________________
AMPLASAREA SI AMENAJAREA ADAPOSTULUI
____________________________________________

Iepurele de casa fiind un animal foarte putin pretentios la conditiile de adapostire, ceea ce contribuie mult la rentabilitatea cresterii lui, face posibil sa fie crescut oriunde si de catre oricine. Organizarea cresterii lui pretinde cheltuieli de investitii mici.
Astfel, iepurele de casa nu cere decat o cusca cu suprafaţa de 0,80 mp. unde sa fie ferit iarna de ploaie, zapada si vant direct prea puternic si vara de arsita soarelui. Custile pot sa stea sub un simplu sopron sau chiar sub cerul liber. Deci, la alegerea locului pentru amplasarea adapostului este de dorit sa se gaseasca un loc mai izolat, departat de grajduri şi de cotetele pentru pasari, ferit de accesul cainilor si pisicilor, daca este posibil sub un şopron sau umbrar si in lipsa chiar sub un copac. Aşezarea adapostului trebuie sa se faca cu fata spre S-V pentru ca vantul sa loveasca in spatele custilor. La construirea adaposturilor pentru iepuri se poate folosi orice material: scanduri, caramizi etc., la invelitori putanduse intrebuinta cartonul asfaltat, sindrila, stuful etc.
Pentru un adapost cu 12 cuşti individuale, necesita numai cca. 0,2—0,3 mc. scandura, 5—12 mp. carton asfaltat, dupa cum se foloseste, numai la invelitori sau si la captusirea pardoselii in custi, si 2 mp. plasa de sarma groasa de 1 mm cu ochiuri de 50—80 mm.
Pentru o crescatorie de 8—10 femele si 2 masculi sunt suficiente doua asemenea adaposturi pentru a putea adaposti in bune conditii intreg efectivul cu produsii respectivi. La aceste adaposturi trebuie prevazute cutii de fatare, ladite de transportat iepuri si, la fiecare cusca, un vas pentru hrana si unul pentru apa. Hranitoarele si adapatoarele se vor confectiona dintr-un material greu pentru a nu fi rasturnate (se recomanda in special placile de teracota)
Pentru o crescatorie mai mica sau acolo unde sunt posibilitati reduse se pot construi adaposturi mai ieftine cu custile dispuse intr-un singur rand, lucrate din lemn si fara acoperis. Trebuie asezat neapărat sub o streasina sau un sopron. Pardoseala este construita din sipci pentru ca gunoiul sa cada printre ele sub cusca, de unde poate fi strans cu usurinta. larna peretii exteriori se pot captusi cu papura, stuf sau saltelute de paie, iar in custi se pun paie mai multe pentru ca iepurii sa-si poata face un culcus calduros.

_________________________________
APROVIZIONAREA CU NUTRETURI
_________________________________

Pentru aprovizionarea cu nutreturi trebiue sa se tina seama de faptul ca iepurii de casa sunt capabili sa valorifice bine furajele inferioare ceea ce ne face sa ne procuram usor si adeseori fara nici o cheltuiala mare pentru o parte din hrana lor, dar in acelas timp trebuie sa se tina seama si de nutreturile specifice si de preferinta lor fata de anumite furaje, desi in linie generala se poate spune ca nimic nu scapa de iepuri. Astfel dintre nutreturile verzi, iepurii consuma cu placere lucerna si trifoiul, ghizdeiul, sparceta, borcea-gurile tinere, iarba de livada buna, secara si rapita ca prim furaj verde de primavara, varza ca furaj verde de toamna si iarna, frunzele de sfecla, porumbul pana ajunge in lapte (cand bobul e inca moale), frunze si tulpini verzi de floarea soarelui, deşeurile gradanilor de legume si flori, numeroase buruieni (papadie, palamida, patlagina, urzici palite, loboda, stir, musetel, coada soricelului etc.), frunze de salcam si dud si altele.
Nu se admite in hrana iepurilor fiind otravitoare: matraguna, macul, ciumafaia, brandusa de toamna, scanteiuta, mustarul de camp etc.
Se admit numai in cantitati mici: salata, spanacul, frunzele de plop, rachita, salcie, stejar, alun, tei, fag, conifere, ghinda putin prajita, jir uruit, castane salbatice uruite, radăcini de gulii, cicoare etc.
Fanul bun, in special de leguminoase si urzica, poate fi furajul de baza in timpul iernii. Dintre rădacinoase se recomanda sfecla, morcovul, topinamburul (napul) si cartofii fierti in amestec cu uruieli şi fainuri.
Se mai pot folosi resturi proaspete de la bucatarie, coji de cartofi, paine uscata etc.
Dintre nutreturile concentrate, care se introduc in ratie pentru asi completa substantele nutritive, mai mult folosite sunt grauntele de cereale, ovazul, orzul, porumbul si graul. In plus este recomandat sa se adauge din cand in cand in ratie lapte integral, lapte smantanit si zer proaspat.
De asemenea sarea de bucatărie este strict necesara in ratia iepurilor socotind circa 2—3 g de cap pe zi la animale adulte si 0,5—2 g la tineret.
_________________________________________
PROCURAREA MATERIALULUI DE PRASILA
_________________________________________

Procurarea materialului de prasila se poate face cu animale adulte sau tineret. Oricum insa, procurarea trebuie sa se faca de la o crescatorie in care nu exista boli si materialul sa fie cu grija ales in asa fel ca sa fie perfect sanatos, sa prezinte caracterele rasei, sa provina din parinti cat mai productivi, sa aiba bine dezvoltate caracterele sexuale, sa fie blanzi, vioi si fara defecte. Cu o deosebita grija trebuie sa se faca alegerea masculilor de care depinde in mai mare masura calitatea produsilor viitori, ei fecundand 8—10 femele.
Imperecherea se incepe cand femelele au varsta de 7—9 luni, la rasele usoare mai devreme si la rasele grele mai tarziu. Inceperea imperecherii nu trebuie intarziata la femele pentru ca se ingrasa si apoi se imperecheaza mai greu sau raman sterpe. Cand iepuroaicele sunt bine dezvoltate imperecherea se poate incepe si la 4 luni daca au greutatea de 2 kg la rasele usoare si 3,2 kg la rasele grele. Pentru imperechere, iepuroaica se va duce in cusca iepurelui numai daca este in calduri, care dureaza 3—4 zile si se manifesta de2—4 ori pe luna. 0 femela in calduri se recunoaste usor prin faptul ca e nelinistita, nu mananca, scormoneste si roade din asternut sau pereti, iar unele isi fac cuib din asternut si par smuls de pe corp. Pentru a avea siguranta ca iepuroaica a fost fecundata e bine sa repetam imperecherea in aceeasi zi la un interval de 10 ore.
Imperecherea e bine sa se faca dimineata, intre orele 6-8 si seara intre orele 18—20, sub supravegherea noastra, pentru ca in cazul cand femela refuza masculul sa nu se provoace lupte care pot duce la raniri si stricare a blanii. Daca femela refuza imperecherea nu trebuie lasata in cusca masculului, ci readusa in cusca ei si repetata incercarea in zilele urmatoare. Imediat dupa imperechere, femela se trece in cusca ei si se repeta incercarea dupa 6—14 zile; daca si acum femela refuza imperecherea retragandu-se intr-un colt si incepand sa tipe caracteristic, putem fi siguri ca a fost fecundata si ca, va avea pui. In mod normal se obtin 2—3 fatari pe an, cu un totat de 15—20 de pui.
Programul imperecherilor poate fi urmatorul:
• la 2 fatari pe an: imperechere la 1 februarie, fatare la 1 martie, intarcare la 1 mai, imperechere la 15 iunie, fatare la 15 iulie si intarcare la 15 septembrie;
• la 3 fatari: imperechere la 1 decembrie, 1 aprilie si 1 august, fatari la 1 ianuarie, 1 mai, 1 septembrie; intarcari la 15 martie, 15 iunie, 15 noiembrie.
Se poate folosi insa si metoda fatarilor dese (6—9 fatari pe an) prin care se obtin de fiecare iepuroaica 30—40 pui anual in felul urmator: imediat dupa fatare, la 1—2 zile femela intra in calduri si se imperecheaza. Cu 3—4 zile inainte de fatare, cand puii au 28—29 zile, se intarca si se hranesc artificial urmand la supt cea de a doua serie. Prin aceasta metoda si iepuroaicele tinere provenite din fatarile timpurii, care se imperecheaza la varsta de 4 luni, pot produce in cursul aceluiasi an cate 3 serii de pui. Aceasta metoda se poate folosi numai cu o hranire foarte abundenta si cu o ingrijire deosebita, altfel dand rezultate negative.
Gestatia (sarcina) dureaza 26-40 de zile, cu o medie de 31 zile. In acest timp se vor evita miscarile bruste, galagia si accesul in crescatorie al persoanelor straine, cu care animalele nu sunt obisnuite. La curatarea custii sau la mutare femela nu se prinde niciodata de urechi, caci se zbate, ci de pielea spanarii sprijininduse in acelasi timp cu cealalta mana corpul animalului din partea opusa. Iarna vom asterne in cuib un strat gros de paie. Cu 8 zile inainte de fatare cusca se va curata radical, se va pune un asternut gros de paie taiate scurt, vata de bumbac sau lana. Daca cusca are gratar in jurul cuibului se va acoperi cu o rogojina. Cu 2 zile inainte de fatare si pana dupa fatare, trebuie sa fim foarte atenti ca femela sa aiba in permahenta la dispozitie apa sau lapte. In cazul rasei Angora tunsul se va face numai intre 2 fatari si anume, imediat dupa o fatare. Pe abdomen nu se vor tunde niciodata pentru ca animalul sa aiba par cand isi captuseste cuibul. Cateva zile inainte de fatare,de obicei in ultima zi, femela devine nelinistita, isi smulge parul de pe abdomen si isi face cuib bine captusit. Daca femela nu-si face singura cuibul atunci va trebui ca noi sa-i smulgem sau sa-i tundem cu atentie parul de pe abdomen pentru a-i captusi cuibul. La fatarile de iarna cusca se va proteja de frig; ea se va imbraca cu paie, iar usile se vor acoperi cu rogojini.
Fatarea este usoara si dureaza jumatate de ora — o ora. Puii la nastere sunt golasi, nu vad si se misca greu. Femela produce in medie la o fatare 6—8 pui cu variatii de la 1 la 20 pui. Imediat dupa fatare si apoi din 2 in 2 zile se va controla cuibul pentru indepartarea puilor morti si pentru a impiedica sufocarea puilor in parul din cuib. In timpul controlului, ori de cate ori vom cerceta un cuib trebuie sa ne spalam pe maini, altfel mirosul strain adus in cuib face ca femela sa-si omoare puii. Inainte de a incepe controlul indepartam femela din cuib.
Cresterea si ingrijirea puilor este facuta un timp destul de indelungat de catre iepuroaica mama. 0 iepuroaica poate creste foarte bine 3—4 pui si bine 6—8. Un numar mai mare de pui poate fi crescut numai la o hranire foarte abundenta a iepuroaicei mame. Atunci cand e vorba de pui proveniti de la o iepuroaica foarte buna, puii se dau la doici. Doicile se imperecheaza cu 1—2 zile inaintea femelei valoroase. La fatare surplusul de pui se asaza in cuibul doicii in lipsa acesteia. Doica va fi readusa la cuib numai dupa ce puii adusi au imprumutat mirosul cuibului. Pentru mai multa siguranta mirosul cuibului se poate uniformiza prin frecarea puilor cu putin usturoi sau cu urina doicii. In general iepuroaica alapteaza puii stand in picioare sau aplecata deasupra puilor. In caz ca femela nu-si alapteaza puii o vom sili tinand-o deasupra cuibului in picioare sau culcata pe spate, dand puii sa suga pe rand. Daca nici in acest fel femela nu alapteaza, dupa doua-trei incercari, puii se vor da unei alte doici, iar iepuroaica se va indeparta din crescatorie mai ales daca a mai refuzat sa alapteze sau a alaptat prost la fatarile anterioare. In general insa iepuroaicele sunt bune mame si alapteaza obisnuit de doua ori pe zi — dimineata devreme si seara. In timpul alaptarii femela nu trebuie sa scada in greutate, asa incat trebuie hranita cat mai bine. In aceasta perioada femela trebuie sa primeasca in ratie fan bun (cca. 150 g), nutreturi verzi (date alternativ).
Cand e vorba de animale pe care nu le vom opri pentru prasila le putem castra pentru a imprima un caracter mai linistit exemplarelor batause si pentru a le ingrasa mai usor si a obtine mai mult puf sau o blana mai buna. Castrarea se poate face in conditii bune la varsta de 4—5 luni legandu-se sacul testicular cu ata de matase. in regiunea legata sacul se va usca, iar testiculele atrofiate vor cadea fara a mai fi nevoie de taiere.
_____________________________________
INGRIJIREA SI HRANIREA IEPURILOR
_____________________________________

Ingrijirea si hranirea iepurilor se face diferit, in functie de felul productiei lor principale (carne, blana, puf) Si dupa cum animalele sunt in repaus, in perioada de imperechere, in gestatie, in timpul alaptarii puilor. In ceea ce priveste hranirea iepurilor de casa, pe langa cele spuse mai inainte trebuie sa tinem seama si de urmatoarele reguli:
Furajele verzi necesare pentru o zi se vor recolta cu o zi inainte, seara, si se vor intinde pe un gratar special la umbra, spre a se ofili putin. Nu se vor pastra gramada pentru ca se pot incinge si apoi pot provoca imbolnaviri grave. Furajul verde, cu roua, ud, brumat sau puternic ofilit este foarte periculos pentru iepuri.
Sfecla, morcovii si cartofii ca si frunzele de varza se vor da curate, spalate de pamint. Cand sunt inghetate se fierb inainte de a se da in ratie. Resturile de bucatarie trebuie sa fie proaspete, caci daca sunt acrite pot produce tulburari ale aparatului digestiv.
Hrana se da in cantitati care sa poata fi consumate pana la tainul urmator. Restul se aduna si se indeparteaza. Ratiile trebuie sa cuprinda furaje cat mai variate iar atunci cand incepem sa dam un furaj nou va trebui sa deprindem treptat iepurii cu el.
Apa se va da cu regularitate, proaspata, nu prea rece (putin statuta) si nu prea calda.
Furajele verzi nu se arunca in custi, ci numai in hranitoare.
lepurii au nevoie si de furaje mai tari, mai lemnoase pentru ca dintii lor, care cresc foarte repede sa se poata toci. De aceea li se dau crengi de copac sau paine uscata.
Orele fixate pentru hranire trebuie respectate cu precizie, orarul putand fi diferit, in functie de sezon astfel:
• larna la ora 8 se da jumatate din tainul de fan si o treime din concentrate; la ora 13 se da intrega cantitate de sfecla, morcov si cartofi; la ora 17 se dau doua treimi din furajete concentrate si jumatate din fan.
• Vara: ia ora 7 se da jumatate din furajele concentrate si o treime din furajele verzi; la ora 15 se da o treime din furajul verde; la ora 19 se da jumatate din furajele concentrate si o treime din furajele verzi.
Femelelor care alapteaza si tineretului li se mai poate da un tain suplimentar la ora 22—23. La toate ratiile se va adauga faina de oase, faina de carne si sare de bucatarie.
Ingrasarea iepurilor e bine sa se faca pentru fiecare animal pe care il valorificam, prin ingrasare obtinanduse sporuri simtitoare ale greutatii si o carne mai buna. lepurii din rasele de carne, prin ingrasare, timp de o luna, sporesc in greutate cu 0,800—1 kg. ingrasarea se peate face 45—60 zile daca folosim putine concentrate si cantitati mari de furaje verzi, sfecla, morcov, cartofi si frunze de arbori sau in 15—30 zile cand folosim aproape numai furaje concentrate. In ingrasare trebuie sa se evite varza, ridichile, napii si pelinul care dau carnii un gust neplacut. Frunzere si ramurile de brad dau carnii ungust de vanat, iar piinea inmuiata in lapte da carnii un gust foarte placut.
Cand femela are lapte suficient si isi hraneste bine puii acestia au corpul rotunjit, cu pielea intinsa si stau in permanenta in cuib si dorm. Puii alaptati slab au trunchiul lung si subtire cu pielea zbircita si se misca continuu in cuib, iar uneori parasesc cuibul in cautarea mamei si ii gasim morti prin cusca. La controlul cuibului puii gasiti prin cusca trebuie asezati in cuib si inveliti cu puf mai ales cand temperatura este scazuta. Dupa 4 zile puii incep sa se acopere cu par, iar la 10 zile incep sa vada. Puii se hranesc numai cu lapte timp de trei sapta-mini. Dupa aceasta virsta ies din cuib in cautarea altei hrane si incep sa consume din ratia mamei. De acest fapt trebuie sa tinem seama cand dam hrana, dand furaje mai gustoase (iarba tinara, trifoi, urzici, morcovi rosii, uruieli de ovaz, orz si porumb etc.) si in cantitati din ce in ce mai mari. De la virsta de 4 saptamini puii, impreuna cu mama lor, trebuie tinuti de dimineata pana seara in ocoale mobile pe pasune sau fanet, la aer si soare.
Naparlirea puilor se face intre 6 si 8 saptamini si in nici un caz nu se face acum intarcarea lor. intarcarea puilor de iepure e bine sa se faca la 8—12 saptamini. Atunci cand puii se intarca la 4 saptamini (metoda fatarilor dese) ei au nevoie de o hranire si ingrijire speciala. Intarcatul puilor trebuie sa se faca treptat spre a nu se produce imbolnavirea sfircurilor iepuroaicei. Pentru aceasta se reduce numarul supturilor la o singura data pe zi, se intarca mai intii masculii (cite unul, incepind cu cei mai bine dezvoltati) si apoi femelele. La fatarile de toamna puii pot fi lasati sa suga mai mult timp pentru ca femelele pana in primavara au vreme suficienta sa se refaca.
Dupa fiecare intarcare femelele vor fi tinute la aer, in tarcuri, timp de 2—3 saptamini si vor fi bine hranite. Daca sunt hranite abundent femelele pot fi imperecheate si a doua zi dupa intarcarea puilor.
Separarea pe sexe a puilor trebuie sa se faca imediat dupa intarcare sau cel mai tirziu la virsta de 3—3,5 luni. Pentru a putea separa sexele trebuie sa tinem insa seama de faptul ca sexul nu se poate recunoaste decat in primele zile dupa nastere sau apoi dupa 1,5—2 luni. De la intarcare si pana la virsta de 5—6 luni tine-retul de acelasi sex si rasa poate fi tinut pe grupe in ocoale speciale.
Tineretul de rasa Angora, desi se dezvolta mai bine in aer liber, produce un par de cali-tate inferioara, aspru si murdar, motiv pentru care cresterea lor se face in custi individuale si numai dupa primul tuns (de la 10 saptamini la 5 luni) in grupe. Cand intretinem tineretul in grupe trebuie sa izolam batausii care impiedica dezvoltarea celorlalti.
______________________________
VALORIFICAREA PRODUSELOR
______________________________

Cand crestem iepuri de blana si carne, pentru a obtine blanite de calitate superioara trebuie sa ingrijim blana pe animalul inca viu, prin pieptanare si periere, prin evitarea in cusca a murdariei, umezelii si caldurii prea mari, prin asigurarea unui spatiu cit mai mare in cusca si nepermitind iepurilor sa-si rupa blana in bataile dintre ei.
Umbrirea custilor in perioada de napirtiire si pana la sacrificare asigura obtinerea unor blanite de calrtate, caci expunerea exagerata la soare produce decolorarea blanurilor de culoare inchisa si ingaibenirea celor albe. Cele mai bune blanuri obtinindu-se din noiembrie pana in martie. In lunile aprilie, mai si octombrie, cand animalele napirlesc, blana nu are nici o valoare, iar in perioada mai-octombrie blana are doar jumatate din valoare. De asemenea blana obtinuta de la iepuroaicele in gestatie si mai ales in perioada de alaptare a puilor este depreciata in regiunea abdomenului.
Din sacrificarea iepurilor tineri (sub 7 luni) nu rezulta blanuri de calitate deoarece fiind subtiri nu se argasesc bine. Cele mai bune blanuri le dau animalele castrate, apoi femelele si la urma masculii.
Cu 10—12 ore inainte de sacrificare iepurii nu mai primesc nici hrana, nici apa spre a-si goli tubul digestiv. Imediat dupa sacrificare si jupuire, pielea jupuita de pe iepure se sareaza usor si se intinde pentru uscat pe dispozitive speciale. intinderea se face cu blana inauntru astfel incat sa nu ramina nici o incretitura. Pieile se usuca in locuri bine aerisite si uscate, nu insa in apropierea sobelor sau la soare caci nu mai pot fi argasite si se depreciaza. Dupa citeva zile pieile tinute la temperatura de 30° s-au uscat, ceea ce se re-cunoaste dupa intarirea pielei. Pastrarea blanurilor se face pana cel mai tarziu in luna mai, asezindu-se una peste alta sau in lazi bine inchise si presarind naftalina suficienta peste ele. Saptaminal se va verifica daca nu sunt atacate de viermi. Blanurile se argasesc pentru asi pastra parul intreg, pentru a deveni mai elastice si fara miros neplacut.
Iata cum se argasesc blanitele iepurilor: Se moaie mai intii pieile uscate timp de 12—24 ore in apa de rau sau in apa cu 5—10% soda de rufe. Se curata apoi cu ajutorul unei scafe stratul subcutan. Dupa inmuiere, pieile se spala in mai multe ape curate, se zvinta si apoi se introduc intr-o cada cu o solutie de 0,5 kg acid sulfuric la 10 litri apa in care se tin 2 ore spre a le scoate mirosul. Argaseala in care se introduc apoi pieile este formata din 3 kg alaun (piatra acra) si 2 kg sare drob la 10 litri apa. Aici pieile se tin 24 de ore, apoi se intind pentru a se scurge. Se introduc din nou in argaseala, care mai inainte s-a completat cu un kg alaun, 0,5 kg sare si 1 kg apa calduta, si aici mai stau 24 ore. Se scot, se zvinta si se mai tin 24 de ore, dupa care se pun la uscat mai intii cu partea carnoasa in afara si apoi cu cea acoperita cu par. Dupa ce s-au uscat complet se umezesc pe partea carnoasa cu o solutie de acid sulfuric (330 g la 1 litru de apa) , se tin una peste alta (pe partea carnoasa) timp de 2—4 ore. Se intind apoi la uscat pe iarba, garduri sau fringhii, dupa care se pun in pivnite umede cu partea carnoasa pe pardoseala. Se subtiaza apoi cu scafa in latul pielii (razbatut) si apoi in lung (fatuit) pana cand pielea devine subtire, moale, curata, neteda si alba. Pentru curatire blanurile albe se freaca pe par cu creta sau ipsos, iar cele colorate cu rumegus de lemn sau benzina; cele cu parul lung se si piaptana cu un pieptene cu dinti rari. Pentru luciu blanurile se ung cu diferite substante grase. Blanurile iepurilor sacrificati vara avind o valoare redusa se vor depila (parul este folosit in induslria fetrului), iar pielea se argaseste folosinduse la confectionarea pantofilor de casa, posetelor, portmoneelor si la imbracat carti. Din blanurile iepurilor de casa se poate imita orice blana rara, dar ele pot fi folosite si ca atare, pentru imbracaminte calduroasa de iarna, caciuiite, gulere, manusi, captuseli de haine si chiar paltonase.
In ceea ce priveste valorificarea carnii, imediat dupa jupuire, pe corpul iepurelui se face o taietura de la stern la oasele bazinului prin care se scot toate maruntaiele (afara de rinichi) indepartind cu grija fierea, esofagul, anusul si, mai ales la adulti, carnea din jurul aparatului urinar. Inima, rinichii si ficatul se pun imediat in apa rece. Continutul fierii si intestinelor sau singele nu trebuie sa se imprastie pe carne caci aceasta nu trebuie spalata spre a se pastra mai bine. Pentru a se curata singele de la git, se rade cu cutitul si se tamponeaza cu o cirpa uscata. Grasimea de pe intestine si stomac se colecteaza separat. Calitatea carnii se imbunatateste simtitor daca inainte de a se gati se tine 2 zile la rece. Carnea cea mai buna se obtine de la iepuri de 4—5 luni, de la cei castrati si ingrasati.
Cand crestem iepuri Angora, pentru a obtine par mai mult si de calitate superioara trebuie ca, pe linga o hranire corespunzatoare si o curatenie perfecta a adaposturilor, sa asiguram animalelor o ingrijire speciala care consta in principal din masajul pielii si pieptanatul si periatul parului. Masajul se face in primele zile dupa tuns cu o solutie de alcool 50%. Pieptanatul si periatul au drept scop activarea cresterii parului si impiedicarea napirlirii. Pentru pieptanat se va folosi un pieptene de metal cu dintii rari si tociti ori un piptene de. lemn sau corn. Animalele tinere trebuie obisnuite cu aeeste operatii (care se fac de 2 ori pe saptamina) incepind de la virsta de 5 luni. Animalele adulte, dupa 5—6 saptamini de la tuns vor fi periate si pieptanate de 2—3 ori pe saptamina si daca este nevoie chiar zilnic. Cand operatia se face regulat ea nu dureaza decat 2—3 minute pentru un individ. Aceste operatii se fac pe o masa cu o suprafata mica, pe care se asterne o pinza de sac pentru ca iepurele sa nu alunece. Mai intii se va curata iepurele cu mina de resturile de furaje care se gasesc prinse in par si se vor descalci eventualele inceputuri de impislire. Apoi iepurii sunt pieptanati in raspar, in directii diferite si la sfirsit de la cap spre coada, evitinduse zgirierea pielei. Cu aceasta ocazie se vor indeparta prin tuns impislirile care nu pot fi desfacute. In sfirsit se va peria cu o deosebita grija gitul, abdomenul si picioarele. Recoltarea parului se face mai bine prin tuns cu o foarfeca curba cu virfurile boante sau cu masina de tuns. Tunsul se executa la sfirsitul lunilor februarie, mai, august si noiembrie. Dupa ce parul se piaptana si se perie bine, se face o carare si se tunde in directii contrare cresterii parului, mai intii spanarea si flan-curile si apoi gitul, pieptul si abdomenul. Nu se tunde parul de pe cap, urechi si labe. Tunsul se face cu rabdare, cit mai uniform si cit mai aproape de piele, evitindu-se ranirea pielei. Orice zgirietura sau taie-tura se va pensula cu iod. Dupa tuns animalul se perie usor spre a se indeparta capetele mici de par care produc mincarimi si se maseaza. larna nu e permisa dezgolirea completa a animalelor prin tuns decat atunci cand putem sa-i adapostim minimum 2—3 saptamini in incaperi nu prea reci. Pastrarea parului recoltat trebuie sa se faca intr-un loc ceva mai uscat si ferit de molii. Se poate pastra in cutii de tabla inchise ermetic si captusite cu ziare (moliile sunt gonite de mirosul cernelei de tipar) sau in borcane sau sticle largi la gura si bine acoperite. Parul recoltat (e bine ca la recoltare sa fie sortat pe calitati, dupa lungime) poate fi folosit in casa, el fiind dupa matase cel mai fin material de tors (din 1 kg de par se pot toarce 8 000 m fir). Cantitatea de par obtinuta anual de la un animal poate ajunge pana la 600 g, dar la noi se realizeaza in medie 200—300 g. Femelele au in general o productie mai mare decat masculii, in acelasi timp producand si un par de calitate mai buna. Cea mai mare productie si cea mai buna calitate de par o dau insa animalele castrate. Cele mai mari cantitati de par se obtin la tunsul din februarie si mai ales la cel din noiembrie.